Despre Noi

Compania noastră

Ca orice mare călătorie, istoria companiei noastre a început cu o viziune, o decizie, apoi cu un prim pas. Textura a fost înfiinţată de doi prieteni în anii 80, care visau să o transforme într-o zi în cea mai mare societate comercială de textile din Ungaria. Ca urmare a mediului global şi a pieţei care s-au schimbat între timp, compania, care comercializa iniţial materiale pentru confecţii în general, a trecut la comercializarea de materiale pentru haine şi îmbrăcăminte de lucru. Prietenia şi stabilitatea companiei a durat în timp, trecând prin momente dificile şi prospere. Aşa că într-o zi, visul a devenit realitate.
Între timp, au apărut alte vise mai ambiţioase: extinderea regională şi prezenţa în toată Europa. Scopurile şi dezvoltarea noastră continuă necesitau un cadru operaţional stabil pentru companie, un istoric financiar stabil, personal angajat şi competent şi un management profesional. Cu ajutorul acestora, comapnia a reuşit în anii 2000 să aibă parteneri de afaceri activi în aproape toate ţările din Europa şi propriile noastre filiale în Croaţia, România şi Republica Cehă, care furnizează produsele noatre către alte două pieţe importante, Polonia şi Slovacia. Însemnătatea companiei noastre ne face să fim cel mai mare comerciant de materiale pentru îmbrăcăminte de lucru din regiunea Europei Centrale.
Angajamentul nostru şi viabilitatea companiei noastre sunt demonstrate de faptul că am putea deveni lider pe piaţă în România şi în Croaţia la puţin timp după apariţia noastră pe piaţă şi dorim acest lucru şi în ţările vecine de la nord, desigur.
Pe durata a mai mult de două decenii de istoric, au avut loc nenumărate schimbări în lume. Cortina de Fier a căzut, piaţa comună s-a extins şi s-a constituit Uniunea Europeană. China a devenit nu numai un jucător cheie pe pieţele mondiale, ci şi o mare putere în orice privinţă, şi am trecut prin câteva crize mondiale financiare mai mari sau mai mici. În tot acest timp, Textura nu şi-a pierdut nici din ţeluri, nici din stabilitate. De fapt, ţinând cont de nevoile Clientului tot timpul, s-a adaptat continuu, s-a dezvoltat şi s-a extins.
Ne luăm puterea din succesele din trecut, pentru a face ca visele viitoare să devină realitate, având la bază angajamentul şi expertiza personalului nostru.

Calitate

De ce este calitatea importantă pentru noi?

Pentru Textura, calitatea este importantă mai întâi pentru Clienţii săi şi în al doilea rând pentru noi înşine. Ne plac şi Clienţii noştri şi produsele noastre. Din acest motiv, suntem dedicaţi întru totul să oferim bunuri şi servicii de calitate. Ne-am deschis propriile filiale în câteva ţări pentru a putea oferi servicii Clienţilor direct, la cele mai înalte standarde.

Aşa cum înţelegem noi, calitatea nu înseamnă doar produse de o calitate ireproşabilă, ci şi un personal dedicat şi cunoştinţe de specialitate strânse de Textura şi transmise următoarelor generaţii de personal, timp de mai mult de două decenii.

Pentru a putea îndeplini aşteptările Clienţilor şi ale noastre în orice privinţă, monitorizăm ciclul de viaţă al materiilor prime de la firul textil la producător, apoi transportul până la livrarea către Clienţi. Astfel, compania noastră lucrează doar cu fir textil şi materiale de o calitate ireproşabilă, care sunt supuse unor inspecţii şi testări permanente.

Pentru a putea oferi aceeaşi calitate excepţională la fiecare livrare, ne-am standardizat şi ne-am dezvoltat continuu procesele.

Materialele noastre sunt fabricate în conformitate cu standardele europene, care pot fi vizualizate dând click aici.

Ce factori afectează calitatea materialelor pentru îmbrăcămintea de lucru?

În cazul materialelor pentru îmbrăcămintea de lucru, calitatea este reprezentată de multe considerente luate împreună. Stabilitatea culorii este importantă, ca şi finisările fără cusur, ambalarea intactă sau transportul bunurilor fără deteriorări.

Culoare

Una dintre cele mai importante sarcini este menţinerea consistenţei culorilor la materialele noastre. Un factor cheie în asigurarea consistenţei culorilor este să deţinem maşini de vopsire continuă. Textilele nostre sunt vopsite cu maşini de vopsire continuă, fără excepţie, astfel consistenţa culorilor este întotdeauna perfectă în cadrul aceleiaşi lucrări.
Aproape 2.000 de culori de TEXTILE PANTONE sunt stocate în sistemul nostru. Din acest motiv, indiferent de similaritatea de culoare în orice măsură, două role de culori diferite din stoc primesc numere de articol diferite, deoarece putem păstra o arhivă de până la 2.000 de variante de culori ale unui produs dat.

Culori personalizate

Clienţii noştri apelează la noi, folosind culori personalizate concepute de ei. În astfel de cazuri, sarcina noastră este nu numai să producem culoarea, desigur, şi şi să o stocăm pentru a ne asigura că o regăsim mai târziu. Datorită acetui lucru, aceeaşi culoare poate fi preparată din nou foarte simplu şi repede, chiar şi câţiva ani mai târziu. La o secundă după primire unei comenzi ulterioare, formula exactă a culorii poate fi imediat regăsită în arhivele noastre.

Ambalare

De ce am pune aşa accent pe producţia fără cusur a produselor noastre dacă le-am risca integritatea în timpul procesului de transportare?
Datorită dezvoltării şi standardizării corecte a procesului de ambalare şi a instrucţiunilor detaliate de ambalare livrate Partenerilor noştri, calitatea Textura cu care sunt obişnuiţi Clienţii noştri poate fi recunoscută de departe.

Cele mai importante aspecte ale specificaţiilor de ambalare şi transport pentru materiale:

Folie film de poliester (Polyfilm)
Este foarte puternic şi în acelaşi timp flexibil, pentru a proteja materialele de orice deteriorare în timpul transportului.
Ţeavă de carton [Cardboard pipe]Diametrul interior de 30 până la 50 mm şi grosimea peretelui de 5 mm asigură faptul că poate fi rulat uşor cu o bară levier pe masa de tăiat şi nu se zdrobeşte sub greutatea materialului.
Cod de bare
Etichetele de cod de bare oferă informaţiile necesare pentru identificarea rolelor.

La ce testări sunt supuse materialele pe care le distribuim?

  • Testări de structură şi compoziţie a materialelor Innovatex
  • teste de forţă (rezistenţă la rupere, rezistenţă la sfâşiere, alunecare a firului textil de-a lungul cusăturii, etc.)
  • teste de rezistenţă a culorilor (la lumină, spălare, frecare, transpiraţie, curăţire chimică, salivă, etc.)
  • teste des schimbare a dimensiunii
  • teste de durabilitate şi de shimbare a suprafeţei (rezistenţa la îndoire, impermeabilitate la apă, permeabilitate la aer, rezistenţa la şifonare, test de determinare a pilingului, rezistenţa la uzură, etc.)
  • teste chimice (conţinut contaminant, coloranţi alergenici interzişi, agenţi de conservare, produse de ignifugare, etc.)
  • teste de rezistenţă la foc

Protecţia mediului

Protejarea mediului este în interesul copiilor noştri, dar este o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii. Îndeplinirea principiilor de protecţie a mediului din industria textilă poate reduce foarte mult dimensiunea amprentei ecologice lăsate de fabrici. Chiar de la început, am lucrat continuu la stabilirea impactului dăunător asupra mediului pe care îl are compania noastră şi am introdus măsuri specifice pentru a-l micşora.

Ce poate face o companie din industria textilă pentru a reduce nivelul său de poluare asupra mediului? Poate

  • să micşoreze debitul de apă reziduală (refolosire, tratare)
  • să reducă poluarea aerului prin reducerea emisiilor poluante
  • să reducă cantităţile de deşeuri
  • să reducă factorii indirecţi de debit (reducerea poluării care reiese din diferite operaţii de transport şi ambalare)
  • să micşoreze nivelul de zgomot

Textura pune mare accent pe cooperarea doar cu Partenerii care au standardul Oeko-Tex. Acest institut internaţional independent de standardizare analizează materialele şi auditează procesul lor de fabricare.

Domenii de analiză şi audit

  • utilizarea de materiale ilegale
  • utilizarea de materiale legale reglementate
  • analiza substanţelor dăunătoare cunoscute
  • verificarea altor aspecte cu impact asupra sănătăţii umane.

Ecologia textilelor

Ecologia textilelor cuprinde patru aspecte. Acestea sunt: producţia, impactul asupra oamenilor, calitatea materialelor folosite şi tratarea deşeurilor.

  • În ceea ce priveşte producţia, evaluează impactul pe care fabricarea materialelor sau al confecţiilor îl are asupra mediului şi a oamenilor,include siguranţa la locul de muncă, eficienţa energetică, dar şi nivelul de zgomot şi expunerea la praf.
  • Subdomeniul ecologiei umane pune accent pe oameni, pentru a vedea impactul pe care materialele şi materiile utilizate pentru fabricarea îl au lor asupra oamenilor.
  • Calitatea materialelor utilizate evaluează ce impact are spălarea, curăţarea şi păstrarea materialelor asupra mediului.
  • În ceea ce priveşte tratarea deşeurilor la sfârşitul procesului, evaluează cum sunt materialele aruncte sau reciclate ecologic.

Responsabilitatea social – corporatistă

  • Domeniul responsabilităţii sociale corporatiste (CSR) există din anii 60. Atunci, companiile începeau să identifice părţile interesate ale căror operaţiuni aveau impact asupra mediului şi comunităţii şi să explice ei înşişi impactul .
  • Ca o companie responsabilă, Textura acordă mereu atenţie şi face eforturi să coreleze interesele Clienţilor noştri, ale personalului, ale Partenerilor de afaceri şi a mediului. Responsabilitatea noastră corporatistă acoperă următoarele aspecte:
  • Conformitate statutară. Compania noastră are propriile sale filiale în câteva ţări şi are Clienţi şi Parteneri de afaceri în alte cîteva zeci de ţări. Operaţiunile noastre respectă legile locale şi internaţionale şi ne aşteptăm ca şi Partenerii noştri să le respecte. Cele mai importante domenii statutare sunt Legile privind comerţul, Codul muncii, Legile privind sănătatea şi securitatea muncii, precum şi legile scrise şi nescrise de etică comercială.
  • Personalul de la Textura vine din diferite ţări şi din diferite culturi şi limbi. Această diversitate aduce valori şi perspective unice vieţii din compania noastră. Toate acestea se combină sub un stindard de ţeluri comune, dând un caracter special companiei noastre.
  • Credem în principiul tratamentului egal. În cadrul companie noastre, nu există discriminare pe bază de rasă, sex, stare civilă sau religie.
  • Cea mai mare valoare a companiei noastre o reprezintă angajaţii săi. Toţi membrii personalului nostru au descrierea postului foarte clară şi îşi cunosc şi înţeleg obiectivele locurilor lor de muncă. Perfecţionarea lor profesională este realizată prin instruiri, trasee de carieră personalizate şi feedback contionuu.
  • La Textura, sunt deschise nu numai uşile, ci şi comunicarea în cadrul personalului nostru. Un sistem de videoconferinţă ajută la comunicarea între filiale; ca urmare, numărul de deplasări de serviciu s-a redus de asemenea, rezultând o amprentă ecologică mai mică a comaniei.
  • Luăm continuu masuri de protejare a mediului. Cele mai importante aspecte pe care ne concentrăm sunt:
    • utilizarea hârtiei reciclate
    • reciclarea hârtiei
    • reciclarea PET-urilor
    • iluminatul cu senzori de mişcare
    • utilizarea fitingurilor de iluminare pentru economisirea energiei
    • utilizarea calculatoarelor care economisesc energia
    • autovehicule de transport ecologice echipate cu motoare moderne
    • încurajarea navetei cu transportul în comun şi folosirea unei maşini de mai multe persoane
    • reducerea deplasărilor de serviciu
  • Ne alegem Partenerii de afaceri şi ne asigurăm că împărtăşim aceleaşi valori. Când facem afaceri cu aceştia, ne ghidăm după practici echitabile şi cooperare pe termen lung în orice privinţă. Ne plătim creditorii comerciali la timp, de fiecare dată.

Text privind exploatarea copiilor prin muncă

Potrivit ultimelor estimări ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), pe plan mondial 215 milioane de copii, cu vârste între 5 și 17 ani, sunt exploatați prin muncă. Dintre aceștia, 115 milioane de copii prestează munci periculoase (date valabile din 2013).

Este imposibil de apreciat, la momentul actual, câți copii lucrează în diferite fabrici de producție și de prelucrare a textilelor , dar societatea noastră respinge ferm exploatarea copiilor prin muncă, iar din acest motiv colaborăm doar cu acei furnizori care se angajează, prin contract, că dispune de personal care corespunde prevederilor normelor legale, iar verificarea respectării acestor norme legale este realizată de colegii noștri, ca parte a proceselor controlului de calitate, de la fața locului, de care aceștia răspund.